Despre Noi
ALEXANDRU JURCA si MIRCEA JOIAN – protagoniştii unei prietenii ce poate fi considerată “de succes”!
De la 0 la 10M$ în mai puţin de 3 ani.
Povestea noastră este una destul de des întâlnită. Amândoi proveneam din medii de business similare, însă, din păcate, un domeniu care se afla în declin. Ca urmare am decis să ne oprim pentru că acesta nu ne mai stimula intelectual.
“ We grow or we die “ Anthony Robbins
O afacere profitabilă în care să vedem potenţial uriaş, era tot ce ne-am dorit în momentul în care ne-am hotărât să căutăm un model de business în care să investim TOT. Visam la un “business de succes” pentru a avea cât mai multă libertate, pentru că, printre altele, şi succesul financiar este o formă de libertate. Dorinţa comună şi împărţirea foarte clară a atribuţiilor, au dus la rezultatele prezentate în articolul nostru Income Reports 2017.
Aşadar, am reuşit să propulsăm o afacere în zona de ecommerce la un nivel pe care nici noi nu anticipam să îl atingem atât de repede.
Încă ne place să credem că suntem la 1% din potenţialul companiei.
Niciunul dintre noi nu a avut un background în zona de marketing şi ecommerce. Când am descoperit cursurile despre vânzare pe Amazon am făcut un calcul simplu: “dacă pot să lansez 20 de produse, care să aibă vânzări constante de 10 bucăţi pe zi ….well…vom avea un profit bunicel” :)))
Evident că situaţia a depăşit cu mult aşteptările noastre.
În România o afacere ca a noastră era luată în glumă. Am muncit mult. Am investit timp, bani, energie. Ne-am izbit de oameni neserioşi, de birocraţie, de superficialitatea societăţii în care trăim. Însă am văzut mereu drumul înainte foarte clar, chiar dacă a fost anevoios.
Ne-am schimbat enorm pe parcursul acestei călătorii. Ne-am dezvoltat personal. Iar ţelul iniţial s-a transformat într-un business unde poţi să spui cu adevărat “the sky is the limit”.
Business-ul nostru s-a dezvoltat pe două platforme mari, Amazon şi Shopify.
Amazonul a reprezentat o “poartă de acces” perfectă în lumea vânzărilor, însă exemplul nostru duce dincolo de acest gigant. Paşii noştri se îndreaptă mai degrabă spre dezvoltarea brandurilor pe care le conducem, spre creştere şi dominare mondială şi nu în ultimul rând spre acea libertate despre care vă povesteam.
În paralel cu munca pe care o necesită Amazonul, am dezvoltat şi un site pentru brandul nostru principal. După o perioadă îndelungată şi mulţi bani investiţi în informaţie – cursuri, masterminduri, coachinguri private- putem spune că acesta produce aproximativ 30% din vânzările totale ale brandului nostru şi anticipăm ca până la sfârşitul anului vom ajunge la peste 40%.
Ideea EcomHackers a venit ca urmare a parcursului nostru în lumea online. Suntem aici că să ajutăm atât companii, cât şi antreprenori la început de drum, să îşi crească vânzările sau să îşi creeze propriul brand. Ne-am zbătut, am muncit mult pentru rezultatele pe care le avem şi vrem să vă arătăm ce este posibil. Chiar dacă nu aveţi abilităţi tehnice avansate, există o formulă pentru a avea rezultate şi misiunea noastră este să o împărtăşim cu voi.
Prin urmare, folosind toolurile potrivite, având un mindset pregătit, sete de dezvoltare şi work ethic, poţi crea un business de succes mai repede decât crezi.
Finalul acestei povești rămâne însă deschis!
Alexandru I. Jurca, Mircea Joian