După “lupte seculare” suntem aproape de atingerea primei borne pe acest an când vine vorba de vânzări făcute exclusiv cu ajutorul Facebook Advertising: $1.5 milioane în vânzări și peste 1 milion de vizitatori (doar US, fără EU).
Când mai auziți cuvintele: “să faci business pe Amazon e ușor”, sau “să faci Facebook Ads este simplu” și “toate pot fi făcute în 2 ore pe zi”, v-aș sfătui să vă gândiți mai bine dacă merită sau nu ascultate acele sfaturi.
DA, există sisteme. Și DA, lucrurile merg bine atunci când ești dispus să muncești cu adevărat. Însă aud de prea multe ori sfaturi eronate și nu vreau ca și noi să fim unii dintre cei care promovează o astfel de mentalitate. Lucrurile sunt GRELE, dar cu răbdare și muncă focusată totul devine posibil!
Dacă ar fi atât de ușor, atunci toți ar face-o ….așa că ar trebui să fim toți mulțumiți că lucrurile sunt grele și să profităm de această oportunitate imensă a eCommerce-ului.
Și acum să trecem la ce ne interesează pe toți, și anume, ce am făcut mai exact pentru a ajunge la prima bornă pe anul 2017.
01. Ne-am pus în minte un țel mult mai mare decât credeam posibil
– lucrul acesta ne-a făcut să tragem de noi și atunci când lucrurile mergeau foarte bine. Astfel, când am întâmpinat greutăți, ne-a fost mai ușor să trecem peste și să ne atingem obiectivele.
SFAT UTIL:
Setați-vă o sumă exactă în minte, nu lucruri de genul “vreau să fac bani pe Facebook”, ci mai degrabă “vreau să fac $10.000 pe Facebook în următoarele 6 luni”. În acest fel va fi mult mai ușor să împărțiți această sumă în task-uri organizate, realizabile și totodată să vedeți și progresul făcut.
02. Am setat CORECT tracking-ul pe site
– oricât de plictisitoare este această parte ea trebuie făcută corect.
SFAT UTIL:
– 2 exemple de softuri care vă ajută să instalați ușor pixelul pe site: Pixel Perfect, Trackify.
– instalați extensia Chrome Facebook Pixel Helper – aceasta vă va spune dacă pixelul vostru este corect instalat pe site. Pentru cei care nu știu, un pixel este o linie de cod care înregistrează toată activitatea utilizatorilor pe site-ul vostru. În acest fel le veți putea arăta reclame în funcție de comportamentul lor pe site.
03. Am îmbunătățit viteza site-ului nostru
SFAT UTIL:
Folosiți acest link pentru a vedea unde aveți cele mai mari probleme și cum le puteți rezolva: https://developers.google.com/speed/pagespeed/insights/. Pentru cei care nu știu cum să le rezolve, recomandarea noastră este Vetan Vali (https://www.facebook.com/valyvetan) – este cel mai bun la asta.
04. Less is MORE
– am lăsat EGO-ul deoparte și ne-am reîntors la munca de jos: am început să micșorăm numărul de campanii de advertising pentru a avea timp de analiză și am analizat TOT, de la modul în care am definit publicul nostru țintă, până la procentul de repeat customers (puteți vedea procentul de 18% repeat customers în imaginea de mai jos), lucru care ne salvează mult din bugetul de advertising. Retenția slabă a clienților este una din marile greșeli pe care și giganți din industrie însă o fac!
SFAT UTIL:
Micile detalii îți aduc avantajul competitiv într-o lume atât de dezvoltată cum e eCommerce-ul. Alocați timpul necesar analizei, înțelegeți motivul exact pentru care faceți anumite lucruri și veți vedea cum “magia” începe să se întâmple.
Ar mai fi multe de zis, însă vă garantăm că dacă le rezolvați pe acestea deja o să aveți prima voastră lună profitabilă și primii bani făcuți online.
Fiți curajoși și acționați…care e cel mai rău lucru care se poate întâmpla?